Scrisoarea de recomandare, cand e necesară?

5 October 2005

Sa va spun cum se intampla de obicei…. Se prezinta dl Domn la interviu si intinde pe masa, persoanei cu care sta de vorba, o mapa ingrijita. Aceasta o desface si gaseste intai CV-ul, impecabil, apoi o serie de diplome si in cele din urma, cele 3 – 4 …

Sa va spun cum se intampla de obicei…. Se prezinta dl Domn la interviu si intinde pe masa, persoanei cu care sta de vorba, o mapa ingrijita. Aceasta o desface si gaseste intai CV-ul, impecabil, apoi o serie de diplome si in cele din urma, cele 3 – 4 scrisori de recomandare. Intr-adevar, diferite intre ele, dar parca totusi exista un obicei, un model, ca prea s-au inghesuit sa dea referinte pozitive toti cei 4 angajatori anteriori. De cele mai multe ori intervievatorul le pune deoparte si se opreste doar asupra CVului. Il intereseaza experienta concreta. Iar daca va dori ceva referinte va cauta singur, direct, si probabil la alte persoane decat cele care sunt pe hartiile acelea. Si atunci ce facem cu scrisoarea de recomandare?

Scrisoarea de recomandare este mult mai utila pentru burse, studii, specializari si pentru cei fara experienta profesionala. Un intervievator bun nu se va multumi doar cu ea, nu va crede 100% ce scrie acolo, va merge mai departe. Totusi, ele se dovedesc utile in cazul in care autorul lor este o persoana greu accesibila (si atunci scrisoarea e singura informatie obtinuta) sau atunci cand aceasta are o anumita notorietate si reprezinta o garantie pentru calitatea scrisorii si a persoanei recomandate.

Deci, cui cerem sa ne scrie o astfel de scrisoare? Persoana respectiva trebuie aleasa cu mare grija si trebuie sa indeplineasca urmatoarele criterii: – va cunoaste destul de bine pentru a face o astfel de scrisoare credibila – are o parere buna despre dumneavoastra si experienta si abilitatile dvs. – are o pozitie relevanta. De exemplu, daca scrisoarea vorbeste despre felul in care va indepliniti obiectivele si responsabilitatile, cel mai bine ar fi sa fie redactata de catre managerul direct. Nu trebuie sa fiti surprinsi daca vi se cere sa scrieti chiar dvs aceasta scrisoare. Este de obicei o prima varianta si cel mai bine ar fi sa o trimiteti semnatarului in format electronic pentru a putea opera mici modificari. Daca mergeti cu ea printata, asteptand doar semnatura, s-ar putea ca aceasta persoana sa simta ca i se forteaza mana atunci cand el v-a acordat incredere.

Care este structura unei scrisori de recomandare? Pune-ti-va in postura cititorului si incercati sa va inchipuiti ce si-ar dori sa afle: Introducere – autorul se prezinta si mentioneaza in ce context a lucrat cu persoana pe care o recomanda. – ofera o imagine generala despre candidat Cuprins – descrie cate o calitate a candidatului in fiecare paragraf si ofera exemple concrete pentru a o sustine – cateodata e bine sa mentioneze si aspecte mai putin bune care au fost imbunatatite in timp – nu mai mult de 3 – 4 paragrafe Incheiere – recomanda inca o data candidatul pentru angajare – isi ofera disponibilitatea pentru informatii suplimentare si alatura date de contact – semnatura

Si nu uitati: o scrisoare de recomandare perfecta nu va parea niciodata credibila! Naturaletea si sinceritatea sunt extrem de importante!